Descoperă linia Vivienne, din colecția TI ’17 Jolidon Clandestine
Vivienne este cea de-a doua linie de lenjerie din colecția Jolidon Clandestine propusă pentru toamnă / iarnă 2017-2018, respectiv ultima linie de modă pe care o lansăm în acest sezon.
Linia Vivienne este un mix de concepte contrastante, precum eleganța redată de broderie și dinamismul benzilor elastice, care definesc design-ul acestor piese de lenjerie. Pentru linia Vivienne, am utilizat o broderie florală, tulle moale, transparent, cu inserții de microfibră, completate de benzile elastice moderne, care oferă un look mai îndrăzneț pieselor de lenjerie. Liniaritatea acestor benzi elastice și grafica broderiei formează împreună un design geometric, inspirat de cele mai recente trenduri în lenjerie.
Vivienne este o linie a contrastelor, unde poți găsi o intersectare a diferitor stiluri, o linie care este atât modernă, cât și clasică, în ceea ce privește designul și formele pieselor de lenjerie. În această linie, spiritul îndrăzneț al benzilor elastice întâlnește esența feminină a broderiei florale, putând urmări în același timp jocul între opac și transparent al texturilor utilizate, într-o formă deosebit de expresivă.
FASHION STATEMENTS
Body cu cupe graduate și chilot brazilian
Acest body reprezintă piesa-cheie din linia de lenjerie Vivienne, datorită complexității redate de asocierea de texturi și stiluri. Este portretul eleganței și fineții exprimate de broderia florală, respectiv de microfibra ton în ton, care sunt completate de dinamismul benzilor elastice plasate în lateralele piesei.
O piesă de lenjerie deosebit de vizuală, acest body creionează spectaculos liniile feminine ale corpului, într-o stil grafic, atât prin designul său, cât și prin jocul texturilor, punând în evidență silueta – în special talia.
Sutienul triunghi de tip bralette
Clasic și modern în același timp, acest triunghi de tip bralette a revenit puternic în tendințele actuale – de câteva sezoane bune, de altfel -, reprezentând o adevărată piesă statement în ceea ce privește rolul confortului și simplității în garderoba unei femei.
Creat din broderie și combinat cu emblematicele benzi elastice, acest model de sutien este un must-have pentru orice femeie care își îmbrățișează cu stil formele naturale ale bustului.
_________________________
Linia Vivienne este disponibilă atât pe shop.jolidon.ro, cât și în rețeaua noastră de magazine din țară.
No Comments